Bogdan Vătăjelu a lansat o serie de acuzații grave la adresa arbitrului Istvan Kovacs la finalul partidei Universitatea Craiova – FCSB, scor 2-0.
Imediat după ce oltenii au obținut victoria în fața echipei antrenate de Toni Petrea, Bogdan Vătăjelu, jucător eliminat în repriza a doua, a reacționat dur la adresa lui Istvan Kovacs, arbitru despre care susține că a avut o reacție ciudată față de coechipierii săi, dar și față de el în momentul în care a dorit să discute cu el.
Totodată, Bogdan Vătăjelu a dezvăluit că Marinos Ouzounidis le-a transmis elevilor săi că meciul cu Academica Clinceni este mai important decât cel cu FCSB.
„Sunt foarte fericit pentru victorie, mă bucur că băieții au fost incredibili după eliminare. Domnul Istvan a considerat așa, dar eu doar l-am atins cu mâna pe Octavian, a exagerat puțin că a țipat… Poate și a rămas fără aer, dar eu mă gândesc la primul galben din prima repriză. Dacă mingea se ducea pe direcția noastră de atac, atunci sută la sută nu era galben. La momentul în care eu am luat roșu, Tănase a luat galben doar pentru că a vorbit cu mine. Mi se pare că are o atitudine ciudată față de jucători, e ceva ciudat la mijloc… Îi respect cariera, dar după meci am încercat să vorbesc cu el și nici nu m-a băgat în seamă. Cred că îmi aduc aminte faza, dar Cicâldău dă mingea peste poartă la o fază și e faultat… Acolo și colegii mei au încercat să vorbească și a fost ceva de genul „Plecați de aici, nu avem ce să vorbim”. Este 1-1 la faze controversate”, a spus Bogdan Vătăjelu la finalul meciului Universitatea Craiova – FCSB, scor 2-0.
„În fine, mă bucur pentru victorie. Toată lumea a pus presiune pe noi că nu am câștigat cu CFR și FCSB în sezonul regulat. Aveam nevoie să legăm victoriile. Nu cred că am fost așa de uniți ca până în această seară, băieții au fost incredibili. Nu îmi dădeam seama de unde aveau atâta vlagă să alerge și să câștige.
Eu zic că suntem acolo, avem două deplasări foarte grele. Mister a zis că nu îi este frică de meciul din seara asta cu FCSB, cât îi e frică de meciul cu Clinceni. E altceva cu echipele cu care te bați la campionat”, a mai spus Bogdan Vătăjelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER